El este o transcriere partiala dupa fisierul audio al cuvantului “Propovaduirea Evangheliei astazi“- dat la Saint Croix en Dordogne, Franta, in august 2. Maica Siluana Vlad de la Centrul de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Iasi.“- Femeia tace in Biserica Ortodoxa, dar eu sunt o femeie care a primit porunca de la Dumnezeu sa spun: “Du- te, si spune- le ce ti- a facut tie Dumnezeu”– Eu cautam sa inteleg ce sens are viata si sa gasesc un raspuns valabil pentru mine. Durerea mea crestea din ce in ce mai mult, si intr- o zi am simtit ca o sa mor daca o sa mai indur acea durere. Dar de fapt ma durea impotrivirea la durere.
- Search the history of over 273 billion web pages on the Internet.
- Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor.
- Sa cad in tarana inaintea atotputerniciei.
- Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre. A incercat sa o stearga. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor.
- PROGRAMUL TERRA UN ATENTAT EXTRATERESTRU ASUPRA OMENIRII Dedicatie : Celor “ sacrificati “ pe altarul adevarului, celor pentru care telul.
- Dumnezeu a binecuvantat si a. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor.
Si cand am spus ca daca mai dureaza am sa explodez, am sa crap, vocea mea din adanc a spus: crapa! Eu am facut numai bine, altii au facut pacate asupra mea, eu n- am!”.
Si m- au dus, din vreo patru directii, la Parintele Galeriu. L- am recunoscut ca este cel care m- ar fi dus mai departe, ca- l visasem odata. Si cand am inceput sa vorbim i- am spus ca “eu sunt filozof, si va rog sa- mi explicati ca unui filozof, si sa nu ma luati cu d’astea cu matanii si cu coliva”.
Si Parintele a zis: “O, cata suferinta e in inima filosofilor!” Si m- am uitat asa, sa vad de unde stie. Si mi- a zis: “Si eu sunt un fel de filosof!”. Si asa a inceput mersul meu spre credinta. Mi- a dat canon sa zic: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste- ma!” si sa citesc volumele 7 si 8 din Filocalie. Si, cand aveam vreo intrebare, el imi spunea mereu: “Rugaciunea este cea care te invata!”. O rugaciune atat de scurta sa iti raspunda la asa de multe intrebari si asa de complicate?!
Si mi- a dat numele unui Parinte din orasul meu, si m- am dus acolo. I- am spus ca m- a trimis Parintele Galeriu, ca sunt incepatoare. Dar sa nu lipsesti de la biserica”. M- am dus 4. 0 de zile la biserica si m- am rugat: “Doamne, fa ceva, dar sa nu ma marit!”. Si atunci am invatat pe unde se intra in biserica, unde se sta. Foarte multe femei misionare imi spuneau: “nu sta acolo, stai jos, ridica- te, nu pune mana, acopera- te, descopera- te”.
Familia Crestina Intre Traditie Si Secularizare. Report Category: Documents. Institutului Biblic, Bucuresti, 1985, p. Hrana trupeasca singura nu.
Si ma miscam de colo- colo tot timpul, si am descoperit ca aceste miscari sunt un adevarat ritual si ca au sens si ca e bine sa stii cum sa te porti. Le port o mare recunostinta acelor misionare, si Dumnezeu a facut ca acum eu sa fiu misionara lor, si sa le spun sa nu mai fosneasca pungile si sa nu mai tortureze tineretul. Si suntem chit. Cuvinte de la Parintele Calciu despre sensul suferintei. Am trait minunea ca fusesem scoasa din durere, cu durere cu tot. Durerea era chiar viata mea care invata sa devina bucurie, pentru ca la capatul acestei dureri era si este Dumnezeu.
Dar acum incepuse sa ma doara durerea lumii. Si, vorba prietenei noastre Sara, care a zis ca eu credeam ca o sa ma ia in brate si o sa ma mangaie, acuma mi- a dat mai multa durere. Si am vrut sa- i spun: “Doamne, cine ne scapa de durerea asta?”. Atunci am simtit ca este durerea Lui pentru oameni, durerea Lui pentru noi. Am simtit ca Dumnezeu a luat trupul nostru ca sa ridice durerea noastra in trupul Lui, si ca atata timp cat eu sunt in carnea in care El intra cu carnea Lui indumnezeita, durerea Lui este si durerea mea si durerea mea este si durerea Lui.
Raspunsul pana la urma a fost – eu va spun in cuvinte, eu l- am primit atuncea ca un altfel de inteles – nu putem sa scapam de durerea aceasta, decat scapand de trupul acesta. Si daca nu mai am acest corp, nu mai sunt eu. Si ce vom face, ce e de facut? Si raspunsul a fost: “lasa- te mangaiata si mangaie”. Si cand am ajuns de partea cealalta .
Am invatat “pe mine” ca nu ajunge Liturghia. Ajunsesem sa doresc sa ma impartasesc mereu, la fiecare Liturghie pentru ca simteam ca sunt bolnava, ca mor, si ca am nevoie de Dumnezeu in carnea mea. Si realitatea nu se schimba fundamental, pentru ca nu stiam cum sa folosesc harul si biruia obisnuinta sau puterea raului din mine.
Si atunci m- a ajutat Dumnezeu, si am descoperit ceea ce numesc “liturghia dupa Liturghie”. Parintii spuneau ca “liturghie dupa Liturghie” este sacramentul fratelui. Eu am descoperit- o ca fiind sacramentul sinelui, acea liturghie permanenta a omului care intrupeaza harul in viata lui, in gesturile lui, in orice simtire si in orice atitudine. Cei care vin la noi, la cursuri, invata ce este pocainta ca metanoia, si nu pocainta ca “Uf, ce- am facut!”. Al doilea pas: “unii pe altii” – prin iertare. Aici am avut mult de lucru pentru ca noi confundam ierarea cu o bunavointa psihologica, sufleteasca, sentimentala de a spune: “te iert”. Si Parintele o sa spuna: “ti se pare”.
Si cea mai mare piedica este intelegerea iertarii ca uitare. As muri de frica daca as sti ca Dumnezeu ar uita ce am facut. Mi- as zice: si daca o sa- si aminteasca.
Ori, iertarea este acel zambet iubitor al lui Dumnezeu care spune: “ti- aduci aminte ce traznaie ai facut atunci, si atunci, si atunci?”. Si confirmarea este viata si atitudinea Sfintei Maria Egipteanca, care la intalnirea cu Parintele Zosima, i- a povestit toata viata ei, nu ca sa se spovedeasca – Dumnezeu o simtise, si ea se spovedise cand a trecut Iordanul – ci ca sa ne arate noua, prin parintele Zosima ce face Dumnezeu cu pacatosii. Totul devine spre slava lui Dumnezeu, care se revarsa si in mine.
Asta ma ajuta foarte mult in lucrarea noastra cu cei care vin la noi cu suferintele lor. Pentru foarte multi viata lor este un roman tragic, o telenovela, de cele mai multe ori, si de multe ori le cer sa transforme aceasta poveste in viata unui sfant. Si sa vedeti ca se poate face o capodopera dintr- o telenovela. Pe masura ce invatam sa iertam, descoperim, cand ajungem la un anumit stadiu al ietarii, ca ne vindecam de invinovatirea celuilalt: de a acuza Partidul Comunist, tata, mama, bunicul. Pentru ca iertarea este o lucrare divino- umana, si tot ce facem noi il duce pe cel care lucreaza sa traiasca asta. Si atunci intelegem neputinta celui care m- a ranit. Atunci Dumnezeu ne ajuta sa patrundem si mai adanc in tiparele acestea cu care traim, si care ne formateaza, si descoperim ca noi am intrupat nu doar propia existenta ci si a intregului nostru neam: parinti, bunici, pana la Adam.
Mai mult decat atat, intrupam maniera in care lumea din jurul nostru traieste. In acest moment imi privesc marea de pacate, oceanul de pacate pe care l- am facut. De fapt este o intrupare, o traire, o aducere la nivelul vazut al vietii pe care am primit- o. Si daca devin constient mai devreme, si invat sa- i dau lui Dumnezeu asta, cu atat procesul este mai putin dureros si de mai scurta durata.
Si aici ma despart de psihoterapiile seculare, care vor sa patrunda in suferinta omului pana la memoria celulara, sau pana la incostientul omului, pentru ca Dumnezeul nostru foloseste niste stratageme, niste mici trucuri, si iti aduce la nivelul constiintei un pacat mic, ca sa nu te sperii, si iti da darul pocaintei, daca tu primesti, si se vindeca tot sufletul. Rugaciunea isihasta, si rugaciunea, cum ne vorbesc Sfintii Parinti, curata adancul inimii. Pe masura ce implinim poruncile descoperim in ce masura inima noastra este bolnava, si primim noi si noi puteri, ca sa lucram, sa mergem mai departe. Si eu sunt un calugar, dar daca ma compar cu Sfantul Siluan, sau .
Am incercat dar nu prea a mers. Si atunci ce- i de facut? Cum sa ma prezint eu in acelasi loc cu Sfantul Siluan, al carui nume il port? Facand tot ce pot in micimea mea, si sa contam pe interventia lui. In Rai se intra cu pile. Am inteles si am vazut asta cand Parintele meu mi- a spus ca o sa predice la Patriarhie, si sa ma duc acolo sa ma impartasesc. M- am dus, am fost fascinata de ce frumos era.
Si cand ne- a chemat la Sfantul Potir nu mai era nimeni. Aveam emotii, lumanarea mea se indoise de caldura, nu puteam sa- mi misc picioarele. Parintele se uita pe langa Patriarh si striga: “Eugenia, unde esti?”. Patriarhul intra in Sfantul Altar cu Potirul, si Parintele meu ii spune: “nu plecati, o sa soseasca”. Un diacon a venit langa mine cu un sfesnic cu trei lumanari, m- am impartasit si am ramas asa. Si am zis: “Aha, deci asa o sa intru in Rai. Trebuie sa raman mereu aici in biserica, si daca cineva va intreba unde sunt, sa zic: aicea sunt”.
Apoi, etapa urmatoare, dupa iertare, este sa invatam sa traim aceasta liturghie permanenta, sa invatam sa traim adancul acesta din noi, si care eu o numesc liturghia launtrica – care consta intr- o etapa de pregatire: rugaciunile incepatoare, Psalmul 5. Dumnezeu ca intr- o intalnire de dragoste. Cineva mi- a zis: “dar eu nu simt ca ma iubeste .
Si am zis: “te rog sa- i spui: A zis Maica Siluana ca ma iubesti. Dupa o luna a simtit ca il iubeste, deci a practicat asta timp de o luna. Apoi multumim lui Dumnezeu pentru ce am trait in acea zi, iertam pe cei care ne- au intristat, cerem iertare pentru greselile noastre. Apoi stam si oferim lui Dumnezeu ceea ce simtim in trup. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca sfintii si- au desprins sensibilitatea de pofta si de imaginatie, si le- o dau lui Dumnezeu. Si simtirea devine organ de cunoasterea a iubirii lui Dumnezeu in loc sa devina un organ de cunoastere rationala, care e foarte buna, dar nu atunci.
Asta ne ajuta sa unim mintea cu inima, ocolind partea inflamata a sufletului, a inimii, unde traim cu entuziasm, cu sentimente – o mare piedica in calea celor care vor sa creasca. Majoritatea oamenilor cauta inima acolo unde sunt sentimentele sufletesti pozitive. Or acestea sunt impulsurile inimii prelucrate deja de tiparele prin care noi privim lumea: imi place – nu- mi place. Va dau un exemplu: daca va place fotbalul, si aveti o echipa preferata, veti avea sentimente pozitive cand echipa dumneavoastra baga gol, si negative cand pierde, dar la fel de frumos a fost si colo si colo. Atata timp cat noi traim viata duhovniceasca la acest nivel afectiv, sufletesc, nu putem inainta, pentru ca mereu apare cineva care sa faca altfel de cat imi place mie. Ai vazut cum canta acolo?
Deci nu mai aud rugaciunea pentru ca de fapt, cu aceste sentimente pozitive, eu de fapt imi hranesc egoul.